Viata fără „probleme” cred că ar fi extrem de plictisitoare și, mai degrabă, cred că n-ar fi!

        Situatiile problematice, conflictele apar în drumul nostru  chiar dacă ne place sau nu, chiar dacă vrem sau nu, chiar dacă suntem pregătiti sau nu. Iar cand un conflict apare, de obicei există două tipuri de răspuns: fuga (cand evităm rezolvarea conflictului/situatiei problematice) sau lupta (cand suntem dispuși să rezolvăm  problema apărută). Învătarea acestor răspunsuri are loc la varsta copilăriei.

        De cate ori nu suntem martorii unor conflicte între copii la locul de joacă, acasă (cand piticul nostru mai are frătiori), la grădi, sau la școală? Aceste conflicte sunt inevitabile, iar noi, părintii, avem datoria de a-i învăta cum să-și rezolve în mod adecvat situatiile problematice.

       „De ce să-l învăt să-și rezolve conflictele în mod adecvat/pe cale pașnică, amiabilă?” mă întreabă multi părinti. „Dacă un copil l-a lovit, mi se pare firesc să dea și el înapoi, că doar n-o să stea ca un mototol să fie lovit! Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!” Pare să fie o solutie a rezolvării conflictelor, însă este ea cea mai bună? Un pumn tras atrage după sine un alt pumn, iar acesta încă un altul, astfle că are loc escaladarea conflictului, și nu rezolvarea lui. Este ceea ce ne dorim? Se știe că dezvoltarea abilitătilor implicate în rezolvarea pe cale amiabilă  a conflictelor (abilităti de autocunoaștere, abilităti de comunicare, competentele emotionale) duc la dezvoltare personală și la prevenirea comportamentelor de risc în adolescentă (consum de alcool și droguri, fumat etc).

        Ce să faci, atunci?

• Fii un exemplu pentru copilul tău!

        Pentru că noi, părintii, suntem primele fiinte care intră în contact cu copiii noștri și pentru că aceștia din urmă învată prin imitatie; astfel, noi oferim alternativele și strategiile de rezolvare a conflictelor. Copilul va fi foarte atent la modul în care tu, părintele lui, vei rezolva/solutiona o simplă ceartă cu sotul/sotia, un prieten, cum vei solutiona un conflict  la serviciu sau, pur și simplu, în viata de zi cu zi (cu un vecin, sau chiar cu copilul, de exemplu). Vei tipa și vei adresa cuvinte grele, vei agresa, te vei înfuria și vei lovi? Același lucru îl va face și copilul tău pentru a-și rezolva conflictele. Vorbește cu piticul tău despre ceea ce te-a supărat, despre emotiile pe care le-ai avut, dar și despre modul în care ai reușit să rezolvi acea situatie/o situatie problematică. De preferat este ca, atunci cand nu ai reușit să rezolvi un conflict îm mod adecvat, să inventezi o strategie optimă pe care să i-o spui copilului.

• Ascultă-l în mod activ!

        Nu e suficient să-l privești în ochi  și să dai aprobator din cap, ci, mai degrabă, oferă-i copilului posibilitatea de  a se exprima, de a spune ce s-a întamplat și cum vede el lucrurile, cum s-au întamplat lucrurile din punctul lui de vedere și încurajati discutia cu el, punandu-i întrebări clarificatoare.

• Nu minimalizati problema și nici nu-i spuneti copilulu ce să facă!

        „Ada nu se joacă cu mine!”; „Alex mi-a luat mingea!”, „Andreea nu vrea să se joace de-a v-ati ascunselea!”

        Răspunsurile de tipul „Lasă, nu-i așa  o problemă că nu se joacă Ada cu tine!”, „Și ce dacă Alex nu-ti dă mingea!?! Joacă-te și tu cu altceva!” dă sentimentul copilului  că nu e important pentru dumneavoastră ceea ce i se întamplă, că „problemele” lui sunt lipsite de importantă, iar asta îi va afecta imaginea de sine și încrederea în fortele proprii. 

• Încurajati identificarea corectă a emotiilor!

        Fiti atenti la reactiile emotioanle ale copilului, însă dati dumneavoastră „tonul” prin identificarea propriilor stări emotionale și verbalizarea acestora. Ajutati copilul să identifice emotiile (frică, bucurie, furie, tristete, dezgust, neplăcere, rușine, jenă), dar și gradele lor de intensitate (pentru că una e să fii doar nemultumit sau să nu-ti placă ceva și cu totul altceva este să te înfurii de-a binelea și să începi să lovești sau să  vorbești urat) ale acestora, pentru a învăta să identifice o gamă mult mai largă de experiente afective. Faceti lucrul acesta citind împreună povestioare scurte și identificand emotiile personajelor; jucati-vă cu jucăriile lui preferate – aici ursuletul se întristează, astfel, poti să  numești elementele nonverbale ale tristetii (gurita se lasă, ochișorii sunt coborati, mersul este greoi și încet, umerii sunt aplecati și bobite de lacrimi încep să-i curgă); iepurașului îi este frică – identificati, aici, elementele nonverbale ale acestei emotii; leul se înfurie etc. Toate acestea sunt realizate cu scopul de a identifica corect emotiile la propria persoană, dar și la ceilalti copii.  De asemenea, întrebati copilul: „Tu cum te-ai simti dacă ai fi în locul lui? Și ce ai face? Și ce i-ai spune celuilalt copil? ( de exemplu, cand lovești pe cineva cu mingea, cand cineva ăti ia jucăria, cand razi de un alt copil sau un alt copil rade de tine).

• Identificati împreună solutiile conflictului!

        Să-i dictati ce să facă, să-i dati sfaturi este mai putin util decat să ajutati copilul să exprime ceea ce simte, să-și spună punctul de vedere, să identifice cum s-a simtit celălalt copil și să-l ajutati, astfel, să identifice singur solutia.

        Ajutati-l să identifice mai multe solutii pentru aceeași problemă (pentru că orice problemă are mai multe solutii chiar și în matematică, în viată cu atat mai mult), dar să identifice și consecintele fiecărei solutii, alegand solutia potrivită.

      Principiul „ce tie nu-ti place, altuia nu face!” pare să functioneze bine la unii copii („Tie ti-ar plăcea să-ti ia cineva mingea fără să-ti ceară voie?”

• Puneti-l „în papucii celuilalt”! Învătati-l empatia!

        A-l întreba pe copil („Cum crezi că s-a simtit Alina cand ai lovit-o?”) despre emotiile celuilalt, dar și despre ce ar putea spune celălalt copil că s-au întamplat lucrurile, îl ajută pe puști să vadă lucrurile din altă perspectivă și să înteleagă că, poate, de data asta nu a avut dreptate. Cand ne certăm, fiecare tinde să creadă că el este cel care are dreptate și nu cel din fata lui (altfel nu ne-am mai certa), iar copiii, care au abilitătile de comunicare și relationare în dezvoltare și tind să vadaă totul în alb-negru, cu atat mai mult cred că doar ei au dreptate. E bine să le spunem că sunt momente în care nu au dreptate, că se poate întampla să greșim.

• Învătati copilul să respecte drepturile personale ale celuilalt!

        Prin stabilirea unor standarde de comportament, a unor limite pe care nu le poate depăși, dar și prin impunerea unor valori, principii de viată, învătăm copilul că fiecare are anumite drepturi pe care nu avem voie să le încălcăm (de exmplu, să lovim pe cineva în parc, să vorbim urat unui alt copil, cum nici un alt copil nu are dreptul să ne lovească sau să ne agreseze).

• Lăudati copilul și încurajati-l!

        Ori de cate ori rezolvă un coflict/situatie problematică pe cale amiabilă (folosind comunicarea verbală asertivă și nu forta sau comunicarea agresivă), lăudati-l pentru acest lucru. Se va simti mandru și mult mai încrezător! Pentru căpărintii tind să uite sș laude sau să încurajeze copilul ori de cate ori s-a comportat adecvat și tind să critice doar comportamentele neadecvate, e bine să ne aducem aminte că lauda și încurajarea ne ajută să facem în continuare ceea ce facem bine.

• Bunele maniere  să fie mereu la îndemană!

        Există cateva cuvinte care par să ie magine în comunicarea interumană (există studii de psihologie în acest sens): „te rog!”, „scuză-mă!”, „multumesc!”, „iartă-mă!”. Fiti primul care le folosește în relationarea cu ceilalti și cu propriul copil și încurajati-l și pe el să le folosească.  

Mirela Tîgănaș
Psiholog clinician principal, psihoterapeut specialist